Președintele Palestinei transmite Israelului un ultimatum: „Apartheidul israelian va duce la crearea unui singur stat”

Președintele palestinian a amenințat că va anula recunoașterea palestinienilor a Israelului dacă acesta nu se retrage din Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est în termen de un an, altfel, circumstanțele de pe teren vor impune în mod inevitabil drepturi politice egale și depline pentru toți în Palestina istorică.

Organizația Națiunilor Unite, 24 septembrie (Reuters):

Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a acuzat Israelul că a distrus soluția celor două state cu acțiuni despre care a spus că ar putea determina palestinienii să ceară drepturi egale în cadrul unui stat binațional care va cuprinde Israelul, Cisiordania ocupată și Gaza.

Adresându-se Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, prin legătură video din Ramallah, de la sediul Autorității Palestiniene care are autonomie limitată în Cisiordania ocupată de Israel, Mahmoud Abbas a cerut țărilor lumii să acționeze pentru a salva formula celor două state, care de zeci de ani constituie piatra de temelie a diplomației pentru problema palestiniană.

Abbas a spus că Israelul „distruge perspectiva unei soluții politice bazate pe soluția celor două state” prin implantarea coloniilor sale pe teritoriul Cisiordaniei capturate în 1967.

Declarând că ocupația nu poate continua, Președintele palestinian Mahmoud Abbas a spus că guvernele israeliene „foste și actuale” au persistat în evitarea soluției celor două state, bazată pe dreptul internațional, în timp ce „au insistat asupra continuării ocupației și controlului militar asupra poporului palestinian”.

„Aceste planuri unilaterale nu vor realiza securitatea și stabilitatea pentru nimeni, deoarece subminează eforturile pentru o pace autentică, iar ocupația prelungită va consolida realitatea unui stat apartheid”, a spus Abbas.

„Acesta este un moment al adevărului. Suntem la o răscruce de drumuri. Situația nu poate continua. Iar oamenii noștri s-au săturat, nu mai pot suporta asta”.

Mai mult, Abbas a cerut Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, să „convoace o conferință internațională de pace”, lansând totodată un ultimatum.

Președintele palestinian a amenințat că va anula recunoașterea palestinienilor a Israelului dacă acesta nu se retrage din Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est în termen de un an.

„Trebuie să afirmăm că Israelul, puterea ocupantă, are un an pentru a se retrage de pe teritoriul palestinian pe care l-a ocupat în 1967, inclusiv Ierusalimul de Est”, a spus el.

„Dacă acest lucru nu se realizează, de ce să menținem recunoașterea Israelului pe baza granițelor din 1967? Pentru ce să menținem această recunoaștere?” întrebă Abbas.

Acuzând în discursul său Israelul că a impus regimul de apartheid palestinienilor, președintele palestinian Mahmoud Abbas a încheiat:

„Circumstanțele de pe teren vor impune în mod inevitabil drepturi politice egale și depline pentru toți în Palestina istorică, într-un singur stat. În orice variantă, Israelul trebuie să aleagă.”

UN General Assembly

Publicat de Solidaritate România-Palestina

Solidaritate cu poporul palestinian în lupta sa pentru libertate, justiţie și pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: