Pentru armata israeliană, toți palestinienii, inclusiv copiii de vârstă școlară, sunt potențiali infractori

În orice moment, inclusiv noaptea, armatei israeliene îi este permis să intre în casele palestinienilor și să-i supună oricărui program.

Pe 3 septembrie 2021, în jurul orei 20:00, soldații israelieni au intrat în clădirea rezidențială a familiei extinse Da’na sub pretextul căutării copiilor care aruncaseră cu pietre pe un drum din apropiere.

Soldații le-au ordonat rezidenților să-și aducă copiii pe un balcon pentru a-i putea fotografia. Părinții au început să-și adune copiii, dintre care unii dormeau deja.

Trei dintre soldați au intrat în două dintre apartamente și au căutat prin camere. Alți soldați au rămas pe balcon, unde copiii au început să se adune.

Totodată, o parte dintre soldați au urcat pe acoperișul clădirii și au reținut mai mulți tineri, cu vârste între 15 și 25 de ani, împiedicând membrii familiei să documenteze incidentul.

După ce au fotografiat copiii, soldații israelieni au părăsit clădirea, lăsând în urmă părinți tulburați și copii îngroziți.

Această înregistrare ilustrează modul în care viața subiecților palestinieni care trăiesc sub ocupația israeliană este perturbată în mod arbitrar și cât de ușor soldații armatei israeliene le încalcă drepturile.

Pentru armata israeliană, toți palestinienii, inclusiv copiii de vârstă școlară, sunt potențiali infractori. În orice moment, îi este permis să-i trezească noaptea, să inte în casele lor și să-i supună unui program.

Iar, având în vedere acest context, ar trebui citite cele mai recente publicații despre baza de date înființată de armata israeliană, exclusiv în Cisiordania ocupată, prin tehnologia de recunoaștere facială.

Courtesy of B’Tselem

Publicat de Solidaritate România-Palestina

Solidaritate cu poporul palestinian în lupta sa pentru libertate, justiţie și pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: