Când va înceta Israel să tortureze prizonierii palestinieni?

Israelul este semnatar al Convenției împotriva torturii și totuși continuă să tortureze palestinienii cu impunitate.

Convenția Organizației Națiunile Unite împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, materializată la 10 Decembrie 1984, a fost ratificată de Israel la 3 octombrie 1991.

Participarea Israelului ar putea părea surprinzătoare în lumina numeroaselor încălcări ale drepturilor omului de care a fost acuzat în ultimele decenii, inclusiv utilizarea torturii, de către organizații bine respectate pentru drepturile omului, cum ar fi Amnesty International și Human Rights Watch.

Cu toate acestea, până în 1999, tortura a fost considerată un mijloc legal de extragere a mărturisirilor în Israel, în special pentru deținuții palestinieni de „securitate”. Totuși, odată ce a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă a Israelului, procurorul general israelian a promis că va proteja orice interogator care continuă să folosească „mijloace speciale”. Și într-adevăr, au continuat să fie folosite mijloace speciale, deoarece Israelul a făcut excepții largi de la această lege.

Nu numai că aceste excepții permit acestor practici flagrante, devenite rutină, să continue fără consecințe, dar încalcă direct articolul 2 din Convenție. Articolul 2, secțiunea 2, prevede: „Nici o circumstanță excepțională, indiferent dacă este o stare de război sau o amenințare de război, instabilitate politică internă sau orice altă urgență publică, nu poate fi invocată ca justificare a torturii”.

Israelul a fost criticat de Comitetul ONU Împotriva Torturii pentru nerespectarea acestui standard fix. În plus, eșecul instanțelor israeliene de a defini pe deplin ceea ce ele consideră tortură nu exonerează Israelul de obligația sa față de definiția UNCAT a torturii. Conform Convenției, termenul „tortură” este definit ca:

„Orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau astfel de suferinţe sînt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane.”

Formele obișnuite de tortură fizică și mentală care sunt adesea practicate de interogatorii și ofițerii israelieni, de obicei asupra palestinienilor în timpul interogatoriilor și în timpul detenției, includ încătușarea dureroasă, ținerea în poziții dureroase de stres și privarea de somn.

Au existat, de asemenea, rapoarte și relatări despre amenințări cu viol și violuri reale sau agresiuni sexuale asupra, în mare parte, femeilor palestiniene de către personalul închisorii israeliene.

De asemenea, foștii deținuți au raportat că au fost forțați să urmărească tortura colegilor deținuți pentru a-i speria să se conformeze interogatoriilor sau chiar au fost amenințați cu detenția și torturarea membrilor familiei lor, care au și fost efectuate ocazional.

Pe 15 iunie 2016, forțele israeliene l-au arestat pe Mohammed El-Halabi, directorul filialei din Gaza a World Vision, o organizație creștină de ajutor umanitar. Mohammed a fost acuzat că a distribuit bani de la World Vision către grupurile de rezistență din Gaza. Verificările efectuate atât de World Vision, cât și de guvernul Australiei nu au găsit nicio dovadă de deturnare sau utilizare abuzivă a fondurilor.

Mohammed a fost totuși supus la 52 de zile de interogatoriu și tortură. Tatăl său, Khalil El-Halabi, a declarat despre tortura pe care fiul său a suferit-o în acele luni de detenție: „Ofițerii de informații israelieni i-au pus o pungă murdară peste cap și l-au spânzurat de tavan pentru perioade prelungite”.

Mohammed a fost, de asemenea, supus lipsei de somn și frecvent agresat fizic de ofițerii israelieni care l-au pălmuit, „l-au lovit cu piciorul, în special în organele genitale, apoi l-au sugrumat până când a simțit că este pe cale să moară. Uneori, l-au plasat într-un cameră mică și au dat drumul la muzică extrem de tare până când durerea din urechi a devenit insuportabilă. Vara, îl dezbrăcau, apoi îi suflau asupra corpului jeturi aer fierbinte. Ei repetau același proces iarna, dar cu aer rece, în schimb.”

Și astăzi, mult de cinci ani mai târziu, Mohammed se află în detenție israeliană.

Abuzul fizic și mental și tortura copiilor palestinieni sunt, de asemenea, îngrijorător de frecvente. Organizația Defense for Children International – Palestina (DCIP) a colectat declarațiile pe propria răspundere de la 752 de copii deținuți în perioada 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2019. Aceste mărturii au relevat că 95 la sută dintre copii aveau mâinile și picioarele legate, 72 la sută au fost supuși violenței fizice, 21 la sută au fost supuși unor poziții de stres, iar 18 la sută au fost deținuți în izolare totală pentru două sau mai multe zile.

Pe 22 octombrie 2021, DCIP și alte cinci grupuri de drepturi au fost desemnate ca organizații „teroriste” de către Ministerul de Război israelian într-un efort crud de a criminaliza susținerea pentru copiii palestinieni și deținuții adulți.

Multe dintre aceste abuzuri sunt justificate de Israel pentru ceea ce consideră o infracțiuni „de securitate”, practicând tortura sub pretextul neutralizării amenințărilor la adresa securității statului. Infracțiunile de „securitate” în Israel includ actul de aruncare cu pietre, cea mai comună condamnare în rândul copiilor.

Potrivit raportului privind apartheidul israelian al Human Rights Watch, „Autoritățile israeliene au încarcerat sute de mii de palestinieni pentru ceea ce consideră că sunt „infracțiuni de securitate” din 1967, inclusiv sute, în orice moment, sunt ținuți în detenție administrativă pe baza unor dovezi secrete, fără acuzații sau proces, pentru perioade reînnoibile care se prelungesc pe mai mulți ani.”

Clasificarea prizonierilor sau deținuților ca fiind de „securitate” este deosebit de semnificativă, deoarece neagă acelei persoane anumite drepturile acordate altor prizonieri din Israel. Conform raportului de țară din 2020 al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului, această clasificare scutește interogatorii israelieni de la filmarea și înregistrarea audio a interogatoriilor cu deținuții de securitate, permițând interogatorilor abuzivi să se sustragă la răspundere.

Deși perspectiva aplicării responsabilității poate părea slabă, au existat eforturi legislative recente în SUA pentru a produce mecanisme care să tragă Israelul la răspundere în mod corespunzător, în special introducerea proiectului de lege al congresmanei Betty McCollum, HR 2590: Apărarea drepturilor omului ale copiilor și familiilor palestiniene care trăiesc sub Legea ocupației militare israeliene. HR 2590 ridică problema detenției israeliene prin intermediul instanțelor militare israeliene și urmărește să condiționeze ajutorul oferit Israelului de cătrte SUA de abordarea încălcărilor drepturilor omului care au loc în mod regulat în acest sistem injust.

Courtesy of Zarefah Baroud / AlJazeera

Publicat de Solidaritate România-Palestina

Solidaritate cu poporul palestinian în lupta sa pentru libertate, justiţie și pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: